Tăriceanu îi dă un ultimatum lui Dăncilă: Până pe 20 august să vină cu un nou program de guvernare și o echipă restructurată / Reacția lui Teodorovici: M-a iertat Biserica pe mine, d-apăi ALDE nu mă poate ierta?

Tăriceanu îi dă un ultimatum lui Dăncilă: Până pe 20 august să vină cu un nou program de guvernare și o echipă restructurată / Reacția lui Teodorovici: M-a iertat Biserica pe mine, d-apăi ALDE nu mă poate ierta?
Publicat: 12/08/2019, 18:18

ALDE a transmis, într-un comunicat de presă, că rectificarea bugetară adoptată de Guvern este nerealistă iar rezultatul exercițiului bugetar arată „incapacitatea administrativă de a pune în aplicare marile proiecte de investiții stabilite”.

„La începutul anului, pe fondul discuțiilor pentru construirea bugetului, președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a solicitat și a primit asigurări că o serie de proiecte majore de investiții, îndeosebi în infrastructură, vor primi resurse financiare. Astăzi, prin modul în care a fost conceput proiectul de rectificare bugetară, se constată eșecul acestor promisiuni. Miniștrii ALDE care au participat astăzi la sedința de guvern au subliniat aceste nerealizări”, mai arată sursa citată.

Potrivit comunicatului, Călin Popescu Tăriceanu a avut luni o discuție cu premierul Viorica Dăncilă, înainte de ședința de guvern, pe tema colaborării viitoare la nivelul coaliției, „astfel încât să fie asigurată o bună guvernare”.

„În viziunea ALDE o bună guvernare presupune în această fază o reformă a instituțiilor statului, un nou program de guvernare, precum și o echipă guvernamentală restructurată care să aibă ca principal atu competența. În acest sens, președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a rugat-o pe dna Viorica Dăncilă, prim -ministrul României, ca, până pe data de 20 august, să pregătească și să prezinte un set de măsuri care să răspundă acestor deziderate, precum și așteptărilor cetățenilor, pentru ca aceștia să își recâștige încrederea în actul de guvernare”, mai transmite ALDE.

Guvernul a adoptat în ședința de luni rectificarea bugetară pentru anul 2019.

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, la începutul ședinței Executivului, că ministerul Educației va primi fonduri mai mari cu 42.4% față de anul 2018. Premierul a precizat că bugetul ministerului Sănătății rămâne neschimbat. Totodată, aceasta a spus că reducerea cu un miliard de lei a venitului ministerului Educației se referă la programul „Merg la școală”, care nu era prevăzut în programele finanțate până la finalul acestui an. Guvernul va acorda bani, după rectificarea bugetară, și pentru refacerea infrastructurii în zonele afectate de inundații.

Teodorovici ironizează ultimatumul ALDE: M-a iertat Biserica pe mine, d-apăi ALDE nu mă poate ierta?

Ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici a ironizat, luni, ultimatumul dat de ALDE pentru ca PSD să vină cu un nou program de guvernare și o echipă guvernamentală restructurată, precizând că „m-a iertat Biserica pe mine, dar păi ALDE să nu poată să mă ierte”.

„Cred că mai bine face fiecare și vedem dacă pe urmă suntem gând la gând cu bucurie. Trebuie să fie un plan cu astfel de măsuri. Până la 31 august trebuie ca toate ministerele să ne trimită toate aceste elemente, analize interne făcute de fiecare minister în parte vis-a-vis de cheltuieli, vis-a-vis de venituri și o să le postez în mod public. (…) M-a iertat Biserica pe mine cu taxa, dar păi ALDE să nu poată să mă ierte. Nu este un ultimatum, este o dată corectă”, a declarat, luni, după ședința de Guvern, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.

Eugen Teodorovici a mai declarat că obligația lui de ministru de Finanțe este ca ținta de deficit să se mențină la 2,76%. „Dacă am sta cu toții să comentăm ce se întamplă zilnic în viața publică în România, oricum o facem foarte des și mult prea mult față de cât ar fi normal să o facem, înseamnă că ne-am ocupa numai de aceste lucruri. Azi (luni-nr.), Guvernul a adoptat această rectificare bugetară, cu această propunere s-au purtat discuții cu colegii din ALDE. Chiar eu am avut azi dimineață discuții în acest sens, s-au înteles lucrurile, eu am prezentat în ședința de Guvern o situație mult mai clară și mai bine elaborată din toate punctele de vedere comparativ de ce spun colegii de la ALDE, pentru că era obligația mea ca ministru de Finanțe să informez toți colegii miniștri, pe doamna prim-ministru vis-à-vis de ceea ce trebuie făcut pentru ca ținta de deficit să se mențină la 2,76 ca acel indicator macro să fie respectat. Nu este ușor, dar nu înseamnă că este imposibil. Totuși suntem un guvern politic și nu cred că până acum există vreun argument care să dea crezare acestor zvonuri”, a adăugat Teodorovici.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
De ce niciun trecător nu a intervenit pentru a-l salva pe bărbatul ucis în Crângași!...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Reguli noi la vămile din România. Autoritatea Vamală Română a făcut anunțul
Câți bani vor primi românii de la 1 iulie. Cu cât cresc salariile
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
"Era o fată nevinovată". Ipoteza polițiștilor în cazul fetiței de doi ani din Dolj găsită...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Cum votăm la alegerile din 9 iunie? Cinci ștampile, cinci buletine de vot
×